Incendiu la cel mai mare producător de vaccinuri din lume. Cinci persoane au murit

21 ianuarie 2021 19:02   Internațional
Ultima actualizare:

Cinci persoane au murit într-un incendiu care a distrus, joi, una dintre instalaţiile Serum Institute of India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume, în vestul Indiei, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP, citată de News.ro.

Cinci persoane au murit în incendiu, potrivit primarului din Pune, Murlidhar Mohol.

CEO-ul companiei, Adar Poonawala, a transmis, pe Twitter, condoleanţe familiilor victimelor.

Posturile indiene de televiziune au difuzat imagini în care apare un nor uriaş de fum gri deasupra instalaţiei Serum Institute of India, la Pune (vest) - unde se produc în prezent milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford.

Incendiul, pe un șantier aflat la distanță de instalațiile unde se produc vaccinurile

Însă, potrivit televiziunilor, incendiul a izbucnit pe un şantier aflat la distanţă de instalaţiile în care se produc vaccinuri.

”Instalaţia de producţie a vaccinurilor nu este afectată, iar incendiul nu va afecta producţia”, a declarat pentru AFP o sursă de la Serum Institute of India, care precizează că ”focul a izbuncit într-o nouă instalaţie, aflată în construcţie”.

”Am trimis şase sau şapte vehicule de pompieri la faţa locului. Nu avem alte informaţii pentru moment cu privire la amploarea incendiului sau dacă cineva este blocat”, a declarat pentru AFP un reprezentant al unei cazărmi locale de pompieri.

”Echipe de poliţie se află la faţa locului”, a declarat pentru AFP Poliţia din Pune.

India, a doua cea mai afectată țară din lume de Covid-19

India este a doua cea mai afectată ţară de Covid-19 - după Statele Unite - şi înregistrează peste zece milioane de contaminări, însă nivelul mortalităţii este unul dintre cele mai scăzute din lume.

La începutul lui ianuarie, două vaccinuri au fost aprobate în regim de urgenţă, şi anume Covishield - dezvoltat de către AstraZeneca şi Universitatea Oxford şi produs de către Serum Institute of India - şi Covaxin -fabricat de către societatea locală Bharat Biotech.

India a lansat sâmbătă una dintre cele mai ambiţioase campanii de vaccinare din lume - vizând să vaccineze 300 de milioane de persoane până în iulie.

Mai multe