Începe războiul nuclear? China trimite trupe la graniţa cu Coreea de Nord, SUA avertizează cu lansarea rachetelor
2018 a început pe picior de război! Luni, imagini cu trupele chineze aflate la graniţa cu Coreea de Nord au pus pe picior de alertă armata nord-coreeană, iar marţi, Donald Trump a declarat că „are un buton nuclear la îndemână mai mare, chiar lângă biroul său care şi funcţionează”. În replică, Kim Jong-un a avertizat că „SUA sunt în raza rachetelor nucleare nord-coreene”.
Întreaga planetă urmăreşte cu sufletul la gură tensiunile care tind să escaladeze dintre Coreea de Nord şi restul lumii. Luni, 1 ianuarie, Kim Jong-un a avertizat că „întreg teritoriul american este în raza de acţiune a rachetelor nucleare nord-coreene şi butonul nuclear este prezent tot timpul pe biroul meu. Ar trebuie să fie conştienţi că asta nu e o ameninţare, ci o pură realitate”. A doua zi, Donald Trump i-a replicat: „Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că Butonul Nuclear este pe biroul său tot timpul. Vă rog, să îi spună cineva din ţara aceea sărăcită şi privată de mâncare că am şi eu un Buton Nuclear, dar este mult mai mare şi puternic decât al său. Şi al meu chiar funcţionează!”.
Şeful de stat american i-a dat replica omologului său nord-coreean prin intermediul reţelei de socializare Tweeter. Tensiunile apar la scurt timp după ce preşedintele sud- coreean Moon Jae-in a invitat Coreea de Nord să i se alăture în organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă, luna următoare. Kim Jong-un s-a declarat încântat de această ofertă, însă la scurt timp televiziunea de stat nord-coreeană a difuzat imagini cu armata chineză defilând la graniţa cu Coreea de Nord.
În Yanji, oraş aflat în apropiere de Coreea de Nord a avut loc o ceremonie ritualică de război efectuată de Armata Populară a Eliberării. Conform autorităţilor chineze această desfăşurare de forţe a avut loc pentru a puncta poziţia fermă a Chinei faţă de testelşe nucleare efectuate în 2017 de ţara vecină.