Înnebuneşte dacă-l scoţi din ghips! Un tânăr din Chicago trăieşte de 15 ani ca o mumie

22 ianuarie 2015 23:13   Internațional
Ultima actualizare:

N-are nici un oscior rupt, dar adoră să fie băgat în ghips! Kevin H, un tânăr de 27 de ani, din Chicago, a cheltuit peste 50.000 $ (194.600 lei) să-şi pună mâna, picioarele şi chiar întregul corp în ghips.

Kevin e un tip ciudat dintr-o suburbie a oraşului Chicago (SUA), preocupat numai de obsesia lui de a-şi pune corpul în ghips.

Nu lucrează şi toacă banii părinţilor, care au o firmă prosperă. Sparge sume mari pentru a-şi face mulajele ortopedice de care e dependent.

Cazul acestui tânăr, care are fixaţia de a-şi pune bandaje încă de acum 21 de ani, a fost prezentat recent la emisiunea ”My Strange Addiction” de la postul de televiziune TLC.

“Nu am nici un oscior rupt, dar înnebunesc dacă sunt scos din ghips. Sunt perfect sănătos, însă îmi place la nebunie să-mi simt mâna, picioarele sau întreg corpul în mulaje ortopedice. Simt cum îmi curge sângele prin vene şi mă copleşeşte emoţia, când sunt ca o mumie”, a povestit Kevin.

El a povestit că e fascinat de faptul că, atunci când e în ghips, toată lumea îi dă atenţie. Încă de când avea 6 ani îi plăcea să-şi înfăşoare membrele în bandaje. După ce, la vârsta de 12 ani, şi-a rupt mâna, a început slăbiciunea sa pentru ghips, fiindcă se bucura de grija tuturor din jur.

De atunci, îşi pune când mâna, când picioarele, în mulaje, şi merge în cârje sau în scaunul cu rotile ca să impresioneze fetele. ”Vin la mine şi mă întreabă ce am păţit, mă bucur întotdeauna de atenţie”, explică tânărul.

Click! spune

Dependenţa faţă de orice e o boală neurobiologică foarte greu de tratat prin terapii la psiholog. Persoanele dependente care suferă de tulburări de personalitate sunt capabile de orice pentru a fi în centrul atenţiei în grupul lor social.

Mai multe