Întreaga Italie intră în carantină din cauza coronavirusului. Măsuri extreme luate de autorități
Toată Italia intră în carantină din cauza coronavirusului și devine zonă protejată, «zonă roșie» a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”.
Acestea sunt cele mai dure măsuri luate în Peninsulă în ultimii 80 de ani. Aproape toate activităţile publice au fost interzise, în timp ce conducerea a zeci de penitenciare se confruntă cu revolte.
Deplasările vor fi interzise, cu excepția unor „motive de muncă importante” sau „probleme grave familiale sau sanitare”, a anunțat Conte, într-o conferință, potrivit digi24.ro.
Măsurile intră în vigoare mâine dimineață, a spus Conte, care a explicat că „nu mai e timp” pentru a combate efectele răspândirii coronavirusului și că e nevoie de „măsuri stringente, imediate”.
Competițiile sportive au fost deja anulate. Vor fi interzise nunțile, înmormântările și orice manifestări cu multe persoane.
Anunțul vine în condițiile în care Italia a raportat aproape 1,800 de cazuri și 97 de morți în doar 24 de ore.
Numărul total deceselor a depășit 460, iar cel al îmbolnăvirilor, 9.100.