Irina va împărţi premiul de 400.000 € cu rudele din Spania

6 ianuarie 2016 21:59   Internațional
Ultima actualizare:

Irina Dobraş (33 de ani), din comuna Cămârzana, judeţul Satu Mare, a ajuns celebră peste hotare după ce a câştigat 400.000 de euro, marele premiu al Loteriei de Crăciun din Spania.

Vestea a primit-o în timp ce era la serviciu, potrivit adevarul.ro. „Era zvonul între colegi că a ieşit premiul mare în Roquetas şi chiar la agenţia de unde ştiam că luase soţul meu biletele. Mai aveam o oră până să ies de la muncă şi nu puteam să sun pe nimeni, pentru că nu aveam voie. Am răbdat cu greu până am ieşit de la muncă”, mărturiseşte sătmăreanca.

Premiul câştigat îl va împărţi cu soţul şi cu rudele acestuia, care au cumpărat şi ei bilete, dar care nu au ieşit câştigătoare. Aceştia s-au înţeles, însă, de la început, că, dacă iese câştigător oricare bilet din cele zece cumpărate în familie, atunci premiul va fi împărţit în mod egal între rude. Cu partea ei de bani, Irina doreşte să îşi deschidă o seră de legume.

Tânăra româncă povesteşte că a decis să plece în Spania imediat după ce a împlinit 18 ani. Irina lucrează la o seră de sortat legume, opt ore pe zi, şi spune că, la început, i-a fost foarte greu, pentru că nu cunoştea limba şi nu avea pe nimeni. Între timp, însă, s-a acomodat şi chiar s-a căsătorit cu un spaniol.

Mai multe