Ironia istoriei! Scheletul doctorului nazist Mengele, obiect de studiu la medicină
A rămas cunoscut în istorie drept „îngerul morții” din cauza experimentelor sale sinistre pe evrei. Timp de mai bine de 30 de ani, scheletul doctorului Nazist Josef Mengele au ajuns obiect de studiu la un institut de medicină legală din Brazilia.
Oasele doctorului nazist se află acum într-un sac de plastic la Institutul de Medicină Legală din Sao Paulo. Mengele a murit în urmă cu 40 de ani prin înec în Sao Paulo, pe când rămăsese un simplu fugar după al Doilea Război Mondial. El a fost mult timp căutat pentru a da socoteală pentru îngrozitoarele experimente pe care le făcea pe oamenii din lagăre care aveau în special o legătură de rudenie. O mulțime de copii au fost chinuiți în timpul experimentelor sale bolnave, iar alte mii de persoane au fost trimise la camerele de gazare pentru a fi exterminați.
Doctorul Daniel Romero Munoz a condus în 1985 o echipă de cercetători care a găsit rămășițele lui Mengele și a decis că acestea ar putea fi folositoare. Câteva luni mai târziu, șeful Departamentului de Medicină Legală de la Universitatea din Sao Paulo, a obținut permisiunea de a folosi scheletului doctorului nazist la cursurile de medicină legală, după cum precizează The Sun.
Astăzi, studenții de la această universitate învață folosind ca obiect de studiu rămășițele lui Mengele. „Oasele sunt folositoare pentru a-i ajuta să examineze rămășițele unui individ și să conecteze acea informație cu datele din documentele persoanei respective”.
„De exemplu, examinând scheletul lui Mengele, observăm partea stângă a pelvizului fracturată. Informațiile găsite în baza de date militară de atunci ne arată că și-a fracturat pelvisul într-un accident de motocicletă la Auschwitz.” De asemenea, analizând craniul, Munoz a observat un mic orificiu în pometele stâng, care indică faptul că suferea de mult timp de sinuzită.