Îşi ajută stăpâna paralizată şi pune rufe la spălat

4 februarie 2019 20:55   Internațional
Ultima actualizare:

Nimic nu se compară cu loialitatea şi prietenia unui căţel. Wendy Martin, de 54 de ani, e imobilizată de 20 de ani în scaunul cu rotile. În 2013, soţul a părăsit-o şi a fost îngrijită de copiii ei. Însă de doi ani şi şase luni, dulăul Kevin s-a făcut gospodină în casă.

Wendy Martin de 54 de ani, a fost diagnosticată în urmă cu 20 de ani cu o boală degenerativă a discului spinal. La scurt timp după aflarea diagnosticului, britanica din Erdington, West Midlands, a paralizat.

Soţul ei şi cei patru copii au fost principalul ei ajutor pentru că nu mai putea face nimic în casă. În 2013, soţul femeii nu a mai rezistat şi a divorţat. Copiii au îngrijit-o cât au putut, dar au apelat într-un final la ajutorul asistenţilor sociali.

La finele lui aprilie 2018, Wendy l-a adoptat pe labradorul Kevin (3 ani) de la un centru de căţei special antrenaţi pentru a fi însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi. Asta după ce căţelul Oscar s-a pensionat şi a lăsat-o iar singură pe Wendy. „Kevin este umbra mea de încredere. Mă însoţeşte peste tot şi face toate lucrurile pe care nu le pot face eu. Este mai apropiat de mine decât a fost vreodată soţul meu”, a povestit Wendy Martin pentru The Sun.

Kevin îi scoate şosetele din picioare, o dezbracă de pulover, o descalţă, îi aduce diferite obiecte, bagă rufe la spălat şi a învăţat să încuie chiar şi uşa. Kevin o păzeşte pe Wendy non-stop. A fost învăţat să sune inclusiv la Salvare sau la poliţie în caz de urgenţă, folosind un dispozitiv special pe care îl activează apăsând cu lăbuţa. „Kevin doarme lângă mine noaptea şi mergem împreună în parc. Atunci când obosesc, Kevin mă tractează înapoi acasă”, a povestit femeia. Labradorul a fost învăţat inclusiv să apese pe buton atunci când ajung la semafor şi să se deplaseze pe trecerea de pietoni doar atunci când se aprinde culoarea verde (n.r. asta în ciuda faptului că dulăii nu disting culorile).

Mai multe