Italia are tren medical ATI, care străbate țara pentru a diminua presiunea asupra spitalelor

9 martie 2021 14:53   Internațional
Ultima actualizare:

Italia dispune, începând de luni, de un „spital pe șine”. Este vorba despre un tren medical complet echipat pentru terapie intensivă, care străbate țara, pentru a diminua presiunea asupra spitalelor, atunci când e nevoie.

. În primă fază va fi folosit mai ales pentru bolnavii de COVID-19, dar nu numai. Ideea este să fie util și în cazul unor posibile viitoare dezastre. Deocamdată, pandemia de COVID este principala îngrijorare a italienilor, luni fiind depășit pragul de 100.000 de decese din cauza acestui virus.

Trenul-spital este compus din 8 vagoane echipate cu paturi și echipamente medicale. În trei vagoane au fost amplasate în total 21 de paturi de ATI, celelalte vagoane fiind destinate personalului medical, transportului echipamentelor tehnice și a unui sistem independent de alimentare a instalațiilor medicale. Acest tren va circula între orașele din țară care au nevoie de ajutor și va transfera pacienții rapid, în condiții de siguranță. „De altfel, trenul poate circula prin toată Europa. Nu există în Europa vreun alt exemplu de astfel de tren”, a declarat la inaugurarea de luni consilierul delagat al companiei publice Ferrovie dello Stato (FdS), Gianfranco Battisti, anunță agenția EFE, citată de Agerpres.

Mai multe