Ivanka Trump și-a insultat nepoțelul pe Twitter. O vedetă a dat-o de gol

21 septembrie 2017 11:37   Internațional
Ultima actualizare:

Ivanka Trump ocupă o poziție importantă la Casa Albă, și impune mult respect din acest punct de vedere. Totuși, ce fel de respect mai poți cere în momentul în care nu știi să folosești corect anumite cuvinte din limba pe care o vorbești zi de zi? De data aceasta, Ivanka a făcut o adevărată gafă.

Fiica președintelui Statelor Unite ale Americii s-a pozat cu un bebeluș în brațe, despre care a dezvăluit ulterior că este nepoțelul ei. A vrut să scrie numai cuvinte de laudă despre momentele petrecute alături de ei, însă, cum spune românul, „a dat cu bâta-n baltă”.

„Cu nepoțelul meu Luke în brațe... cea mai bună parte dintr-o zi incredibilă, de altfel”, a scris Ivanka în dreptul imaginii publicate pe Twitter. În limba română, expresia „de altfel” are corespondetul „otherwise” în engleză. Însă acest corespondent are o conotație negativă în acest context, mesajul ei traducându-se mai degrabă în „Cu nepoțelul meu Luke în brațe... cea mai bună parte dintr-o zi care, spre deosebire de acest moment, a fost incredibilă”.

Acest lucru a fost imediat observat de o vedetă care are istorie în ceea ce privește taxarea lui Trump pe Twitter. Chrissy Teigen a fost chiar blocată de președinte pe rețeaua socială, iar acum se pare că Ivanka, fiica lui, a devenit ținta ei.

„«De altfel» implică faptul că nu ți-a plăcut să petreci timp cu acest bebeluș”, i-a scris Chrissy Ivankăi.

Gafa monumentală a ajuns virală după ce vedeta a dat-o de gol pe fiica lui Trump că nu știe să vorbească corect în engleză.

Mai multe