Jaful secolului, comis de pensionari
Incredibil! Marele jaf din Londra a fost dat de pensionari. Poliţia britanică a arestat, marţi dimineaţă, nouă suspecţi care ar fi plecat cu bijuterii în valoare de 84 de milioane de euro în timpul minivacanţei de Paşte.
Banda de hoţi care a spart depozitul de valori Hatton Garden din capitala Marii Britanii era compusă din bărbaţi care au cu toţii vârste înaintate. Printre ei se aflau şi trei pensionari, de 67, 74, respectiv 76 de ani. Brian Reader era cel mai bătrân dintre tâlhari şi a fost prins marţi, în jurul orei 10.30, împreună cu fiul său, Paul, de 50 de ani, în locuinţa sa din Kent, evaluată la 1,2 milioane de euro. În acelaşi timp, în nordul Londrei, inginerul Hugh Doyle, de 58 de ani, era săltat din locuinţa sa din Enfield, în valoare de 700.000 de euro.
Alţi 6 suspecţi, cu vârste cuprinse între 43 şi 59 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti. Aceştia au ridicat saci cu mare parte din bijuteriile furate, reuşind astfel să recupereze o parte însemnată din bunurile sustrase, care au fost evaluate ulterior la circa 84 de milioane de euro.
Jaful a fost dat în 4 zile
Profitând că angajaţii depozitului Hatton Garden se aflau în vacanţa de Paşte (3-7 aprilie), hoţii au pătruns prin acoperiş, au coborât prin casa liftului şi au folosit echipamente performante pentru a tăia pereţii camerei securizate în care se aflau seifurile. Tâlharii au plecat cu bijuterii din 72 de cutii de valori, din totalul de 600.