Jihadiștii francezi sunt atei depresivi, conform unui studiu din Franța

24 martie 2016 18:05   Internațional
Ultima actualizare:

Centrul de Prevenire al Derivelor Sectare legate de Islam (CPDSI) a publicat de curând un raport care oferă indicii cu privire la portretul robot al jihadiștilor francezi.

90 de pagini și mărturiile a 160 de familii au fost strânse în legătură cu teroriștii care au înspăimântat lumea, anunță DIGI 24. Au fost analizate și discursul radical, obiectivele urmărite cu ajutorul lui și modalitatea de propagare prin internet.

Conform raportului amintit, jihadiștii francezi ar fi atei, depresivi, tineri din clasa mijlocie. CPDSI este o organizație privată, înființată de către cercetătoarea și antropoloaga Dounia Bouzar, care are ca scop lupta împotriva radicalizării islamice în Franța.

63% dintre candidații pentru Jihad au vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, 40 % dintre ei au avut probleme cu depresia și doar 5% au fost făptașii unor infracțiuni minore. Deși opinia generală este că recruții islamiști fac parte din familii musulmane practicante, studiul a scos la iveală că cei mai mulți provin din familii de atei.

Mai multe