Joe Biden, prima discuție telefonică cu Angela Merkel. Președintele american a fost invitat în Germania

26 ianuarie 2021 8:42   Internațional
Ultima actualizare:

Cancelarul german, Angela Merkel, l-a invitat pe Joe Biden, luni seară, în cursul primei lor discuţii telefonice după instalarea noului preşedinte american la Casa Albă, să efectueze o vizită în Germania "imediat ce pandemia va permite acest lucru", a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Steffen Seibert.

Şefa guvernului de la Berlin, care va părăsi cancelaria după alegerile legislative de la 26 septembrie, i-a spus lui Joe Biden că Germania este pregătită "să îşi asume responsabilităţi pentru a face faţă provocărilor internaţionale alături de partenerii europeni şi transatlantici", a precizat Steffen Seibert într-un scurt comunicat. 

Angela Merkel și Joe Biden au abordat și cel mai important subiect al momentului: pandemia de coronavirus care încă este departe de a se sfârși. Cei doi responsabili politici au mai căzut de acord pentru a sublinia că lupta împotriva pandemiei de COVID-19 necesită "eforturi internaţionale sporite".

În timpul celor patru ani la Casa Albă, predecesorul lui Joe Biden, Donald Trump, nu a mers niciodată în Germania. Deşi SUA şi Germania întreţin tradiţional relaţii strânse, mandatul lui Trump a fost marcat de o răcire considerabilă între Berlin şi Washington, iar relațiile diplomatice dificile dintre Donald Trump și Angela Merkel au fost cunoscute în întreaga lume. Miercuri, în cursul ceremoniei de învestire a lui Joe Biden, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a exprimat faptul că Germania resimte o "imensa uşurare" odată Joe Biden a devenit președintele Statelor Unite ale Americii.  

Mai multe