Jucărie pentru milionari! Insula privată care poate fi mutată oriunde
Imaginația omului nu are limite! Și dacă insulele artificiale nu mai reprezintă pentru nimeni o noutate, puțini s-ar fi gândit la o insulă portabilă, cu propriul penthouse, un acoperiș din palmieri, cascade și o terasă romantică pentru cinele în doi.
Milionarii viitorului vor avea la dispoziție o ”jucărie” care îmbină avantajele celui mai luxos iaht cu intimitatea unei insule private. Cel puțin așa susțin reprezentanții Migaloo Private Submersible Yachts. Designerii companiei tocmai au definitivat planurile unei insule private care se poate muta oriunde. Așadar, proprietarii unei asemenea minunății nu își vor mai face griji pentru că nu vor avea unde să acosteze iahtul uriaș sau nu vor putea ieși la plajă din pricina vremii nesuferite. Pur și simplu vor ridica ancora și vor pleca, cu insulă cu tot, către zări mai senine.
Dotările sunt, cum altfel?, de cinci stele: un penthouse aflat la 80 de metri deasupra nivelului solului, la care se ajunge cu ajutorul unui ascensor, spa, sală de gimnastică, salon de înfrumusețare, bar și piscină. ”Afară”, grădini desfășurate pe verticală, palmieri, ba chiar și un punct de hrănire a rechinilor. Un mini-port și un helioport ar urma să facă mai ușor accesul la insula ”ancorată” în larg.
Directorul companiei, citat de Daily Mail, spune că există deja doritori pentru ceea ce s-ar numi Kokomo Ailand. ”Reacția clienților noștri a fost incredibilă. Negociem deja cu câțiva care sunt foarte interesați de acest proiect”, a declarat Christian Gumpold.