Kate Middleton pregăteşte botezul prinţesei Charlotte
Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a hotărât să o boteze pe micuţa Charlotte în luna iulie. Ca să nu o supere pe Regina Elisabeta a II-a, ea şi prinţul William au decis să programeze evenimentul înainte ca aceasta să plece în Scoţia pentru vacanţa de vară.
Programarea botezului în luna iulie este considerată de presa britanică o idee inteligentă a lui Kate. Astfel, s-ar fi aplanat tensiunile cu regina Elisabeta a II-a, apărute după naşterea micuţei Charlotte, din cauza faptului că bunicii materni ar fi mai prezenţi în viaţa micuţei decât bunicul ei, prinţul Charles. Micuţa va fi botezată cu apă adusă din râul Iordan, pentru a respecta tradiţia din familia regală britanică. Ceremonia va avea loc cel mai probabil la Chapel Royal de la Palatul St. James’s din Londra şi va fi oficiată de arhipepiscopul de Cantebury. Micuţa va purta aceeaşi rochie tradiţională ca şi prinţul George, creată de echipa de croitori a Palatului Buckingham în 2008.
Micuţa este a 4-a în linia de succesiune la tron
În prezent, micuţa Charlotte se află împreună cu frăţiorul ei, prinţul George, la conacul Anmer Hall de la ţară. Fetiţa ducesei Kate Middleton (33 de ani) şi a prinţului William (32 de ani) s-a născut sâmbătă 2 mai la ora 8.34, sub semnul Taurului, la Spitalul St Mary's din Londra. Ea a cântărit la naştere 3,7 kilograme şi a plecat acasă cu părinţii la numai 10 ore după ce a venit pe lume. Fetiţa este a 4-a în linia de succesiune la tron, după bunicul Charles, tatăl William şi fratele, George, al cincilea strănepot şi al 17-lea descent al Reginei Elisabeta a II-a, care i-a acordat titlul de prinţesă de Cambridge.