Kim Jong-nam a fost asasinat cu neurotoxina VX, cea mai toxică substanță din lume

24 februarie 2017 12:37   Internațional
Ultima actualizare:

Autorităţile malaeziene au anunţat vineri dimineaţă că atacatorii au utilizat neurotoxina VX pentru a-l asasina pe fratele vitreg al dictatorului Kim Jong-Un.

Această neurotoxină este inclusă pe lista armelor de distrugere în masă realizată de Naţiunile Unite, iar utilizarea ei este şi mai bizară având în vedere că Kim Jong Nam a fost asasinat pe aglomeratul aeroport internaţional din Kuala Lumpur, transmite Reuters, citată de News.ro.

Kim Jong Nam şi-a pierdut viaţa la începutul săptămânii trecute, după ce a fost atacat de două femei pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur. Acesta a decedat la doar câteva minute după ce cele două femei, o indoneziană şi o vietnameză, i-au acoperit faţa cu o cârpă îmbibată în neurotoxina VX.

Au fost arestaţi trei suspecţi

Autorităţile au arestat deja trei suspecţi în ancheta cu privire la asasinare, fiind vorba de un bărbat nord-coreean şi două femei din Indonezia şi Vietnam.

De asemenea, alţi şapte nord-coreeni sunt daţi în urmărire în acelaşi caz, inclusiv un diplomat de rang înalt de la ambasada regimului nord-coreean de la Kuala Lumpur.

Poliţiştii au precizat că probele ridicate din ochii cetăţeanului nord-coreean au dezvăluit prezenţa neurotoxinei VX. ”Alte probe sunt în continuare analizate”, a declarat comandantul poliţiei din Kuala Lumpur, Khalid Abu Bakar. De asemenea, anchetatorii încearcă să stabilească dacă această substanţă a fost adusă de peste graniţă sau produsă în Malaysia.

Mai multe