L-a căutat pe cel care a violat-o acum 30 de ani. Deznodământul surpriză
Acum peste 30 de ani, Joanna Connors, o femeie din Ohio, SUA, a trecut prin cele mai grele clipe din viața sa. Sub amenințarea cuțitului, aceasta a fost violată de un bărbat despre care a aflat ceva la care nu se aștepta.
Joanna avea 30 de ani când a fost violată chiar în teatrul unei universități, în anul 1984. La acel moment era acolo cu treabă, pentru că era jurnalistă și trebuia să facă mai multe interviuri cu studenții actori, dar a întârziat la întâlnirea stabilită și, când a ajuns acolo, a constat că toți plecaseră. Când a ieșit, ziarista a fost abordată de un bărbat care i-a spus că este luministul teatrului si că îi poate oferi un tur. Ajunși în culise, bărbatul, un afro-american cu ochelari, a scos un cuțit, i l-a pus la gât și a violat-o, relatează Daily Mail.
Bărbatul a fost arestat a doua zi și condamnat la o pedeapsă cu închisoarea între 30 și 75 de ani. Doar atât știa Joanna despre atacatorul său. De asemenea, a aflat că numele lui era David Francis.
21 de ani de la întâmplarea care a marcat-o pe viață, Joanna s-a aflat din nou într-un campus universitar alături de fiica sa, moment care i-a readus în fața ochilor clipele dureroase. Acest lucru a determinat-o să înceapă o investigație pe cont propriu cu privire la atacatorul său. A aflat că acesta avea doar 12 ani atunci când și-a început "cariera" de infractor.
Cercetările jurnalistei cu privire la cel care a violat-o s-au terminat brusc atunci când a citit dintr-un raport al poliției că David Francis a murit în anul 2000, în închisoare.