La 81 de ani, trage maşina cu dinţii FOTO
Are cele mai puternice fălci din lume! La 81 de ani, chinezoaica Wang Xiaobei a reuşit să tragă cu dinţii o maşină plină de oameni. Şi alţi bătrânei demonstrează abilităţi incredibile pentru vârsta lor.
Incredibil, dar adevărat! Octogenara Wang Xiaobei din Shandong (nordul Chinei) a arătat recent că are fălcile de oţel. Ea a demonstrat, în faţa unei mulţimi de spectatori, că poate să tragă cu dinţii o maşină în care se afla nepotul şi soţia acestuia împreună cu prietenul ei, Xiu Pan, de 79 de ani.
Deşi vehiculul cântărea peste o tonă, bunicuţei forţoase nu i-au trebuit decât 38 de secunde să-l deplaseze aproape un metru. “Nu mi-am pierdut dinţii, fiindcă moştenesc de la părinţi o genă bună. Nu m-am spălat cu cine ştie ce pe dinţi şi nici nu i-am îngrijit cu ceva aparte. Am un trup sănătos şi o minte sănătoasă. Mă simt la fel de tare ca atunci când eram tânără. Nu văd nici o diferenţă între starea mea de acum şi cea din tinereţe”, a spus Xiaobei. “A fost uluitor să priveşti spectacolul. Am crezut că o să-i zboare dinţii imediat, dar nici pomeneală. Bătrânica a dansat uşor, când a tras maşina, nu a depus nici un efort”, a povestit un martor.
Marea Britanie. Face balet la 95 de ani. Deşi pare incredibil, John Lowe a început să ia lecţii de balet la vârsta de 80 de ani. În prezent, are 95 de ani şi dansează profesionist pe scenă.
SUA. Patinează la 89 de ani. Yvonne Dole a avut un accident de maşină la vârsta de 80 de ani. Acum, la 89 de ani, patinează precum tinerele.
China. Îşi pune picioarele după cap la 76 de ani. Duan Tzinfu îşi demonstrează uluitoarea flexibilitate la o vârstă venerabilă. A început antrenamentele la 60 de ani.
Spania. Sare cu paraşuta la 80 de ani. Octogenara Montserrat Mecho este cea mai fericită când sare cu paraşuta. În ultimii ani, ea a sărit din cer de mii de ori.