La ce s-a gândit Prințesa Diana când l-a întâlnit pentru prima dată pe Charles

12 august 2017 19:57   Internațional
Ultima actualizare:

O persoană care obișnuia să fie foarte apropiată de „prințesa inimilor” a povestit cum a decurs prima întâlnire dintre Diana și Charles. Cea mai iubită prințesă a prevăzut încă din prima clipă că nu se vor potrivi.

Persoana căreia i-a dezvăluit prima impresie pe care i-o făcuse Prințul Țării Galilor este Mary Robertson, de al cărei fiu, Patrick, diana a vut grijă pe vremea când era doar o adolescentă și când l-a întâlnit pe Charles, relatează Daily Star.

Prințesa Diana a mărturisit că a intuit că diferența mare de vârstă dintre ea și moștenitorul tronului Marii Britanii avea să le creeze probleme în relație. ea l-a întâlnit pentru prima dată pe Prințul Charles când a fost invitată să petreacă un weekend cu Regina și familia regală la Balmoral.

Iată ce a povestit Mary, potrivit relatărilor Dianei: „O întrebasem: «Ai fost acolo pentru Andrew?», iar ea mi-a răspuns: «De fapt, nu prea. Am fost pentru a-l vedea pe Charles, dar nu el m-a invitat, ci mama lui.» Am mai întrebat-o dacă crede că se va infiripa ceva între ei, iar ea mi-a răspuns: «Nu, el are 31 de ani, iar eu doar 19. Nu se va uita de două ori la mine.»”

Ceea ce prevăzuse ea, s-a adeverit. Diferența mare de vârstă a avut un rol semnificativ în deteriorarea relației dintre ei: „Se aflau într-un stagiu complet diferit al evoluției. Diana era tânără și avea puțină experiență, pe când Prințul Charles era deja copt la minte. Pentru el era doar o afacere foarte bună. Erau doi oameni total diferiți.”

Mai multe