Lamborghini Huracan, noul papamobil? Cadoul primit de Papa l-ar face invidios și pe Bond
Papa Francisc a primit miercuri, 15 noiembrie, în dar un Lamborghini Huracan și i-a fost oferită posibilitatea de a folosi acest bolid pe post de papamobil. Vaticanul a precizat, însă, că supermașina sport italină nu va servi ca papamobil.
Mașina, care poate atinge până la peste 300 de kilometri pe oră și are un preț de pornire în Italia de 185.000 de euro, va fi scoasă la licitație în scopuri caritabile, se indică într-o declarație a Vaticanului, realizată la puțin timpd după ce Papa a sfințit bolidul primit cadou. Neobișnuitul cadou i-a fost prezentat papei la Vatican de către conducerea de la Lamborghini, parte a renumitului grup german Volswagen, potrivit informațiilor Agerpres.
Papa a fost impresionat de gestul făcut de cei de la Lamborghini, dar a refuzat sp păstreze darul pentru a-l folosi în scopul deplasării personale. Încasările vor merge către o organizație catolică care își propune să întoarcă creștinii exilați în Irak și către o alta care ajută victimele traficului de persoane din Italia. Restul sumei va fi donată către două orhanizații caritabile italiene care își desfășoară activitatea în Africa.