Lucian Mândruţă: "Apropo de Steve Jobs, mulţi plâng că aşa e moda"
Pe o reţea de socializare, Lucian Mândruţă şi-a exprimat regretul faţă de trecerea în nefiinţă a lui Steve Jobs.
"Îi datorez o jumătate de oră pe zi din viaţa mea, în ultimii nouă ani. Adică 68 de zile, adică peste două luni, cât mi-a făcut economie de timp faptul că lucrez pe Mac. N-am iPhone şi nici iPad, dar sper ca duhul lui să nu ia asta drept un afront. Cred că cel mai bun lucru pe care l-a făcut e sistemul de operare Mac OS X. Şi speech-urile alea minunate de la lansări", a spus Mândruţă.
El n-a uitat să-i taxeze pe cei care jelesc atunci când moare cineva despre care habar n-au cine este. "Apropos de Steve Jobs: asistăm încă o dată la fenomenul plânsului fără motiv, altul decât moda. O mulţime de oameni care n-au nici o idee despre ce-a însemnat el pentru revoluţia IT îl plâng cu lacrimi mari, care cad peste ecranul iPhone-ului 4 alb, în Mercedesul clasa E alb, în faţa terasei cu scaune albe, unde se duc la un suc comemorativ de dimineaţă, după o noapte grea la club".