Lumea întreagă a întâmpinat 2026 cu spectacole grandioase. Cele mai impresionante focuri de artificii VIDEO

1 ianuarie 2026 8:48   Internațional

Lumea întreagă a intrat în 2026 așa cum se cuvine! Marile metropole au sărbătorit cu focuri de artificii grandioase și concerte în aer liber care au ținut oamenii pe străzi până în zori.

Spectacolul a făcut înconjurul planetei, pe măsură ce, rând pe rând, fiecare națiune a intrat în noul an, în funcție de fusul orar.

Australia

În Australia, focul de artificii a oferit un show de neuitat. Spectacole pirotehnice impresionante au fost lansate de pe emblematicul Harbour Bridge și de pe Opera din Sydney, în timp ce oamenii au admirat cu bucurie. Cu o oră înainte ca Australia să intre oficial în 2026, Podul Harbour a fost iluminat în alb, în semn de pace și unitate.

Dubai

Emiratele Arabe Unite și-au reconfirmat statutul de capitală a extravaganței! În acest an, Dubai a găzduit un concert muzical de excepție, în timp ce Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, a strălucit în culorile vibrante ale focurilor de artificii și proiecțiilor laser impresionante.

Paris

Parisul a sărbătorit cu fast intrarea în noul an printr-un spectacol de neuitat, așa cum se întâmplă în fiecare an. Focuri de artificii impresionante au fost trase deasupra Arcului de Triumf, sub privirile a mii de oameni care s-au adunat, cu mic, cu mare, pe celebrul bulevard Champs-Élysées. 

Londra

Nici Londra nu s-a lăsat mai prejos și a oferit un spectacol care a tăiat răsuflarea mulțimii adunate pe malurile Tamisei! Privirile oamenilor au fost ațintite spre „Ochiul Londrei”, celebra roată gigantă, care a strălucit sub culorile show-ului pirotehnic.

De asemenea, momentul grandios a fost urmărit în timp real de milioane de oameni prin intermediul platformelor online și al rețelelor sociale, care au transmis live fiecare secundă a spectacolului.

New York

În Times Square, din New York, sute de mii de oameni au cântat și au dansat într-o atmosferă de poveste. Punctul culminant a fost, ca în fiecare an, coborârea celebrului glob de cristal gigantic, moment urmat de o ploaie spectaculoasă de confetti și de focuri de artificii care au luminat zgârie-norii. 

Mai multe