Mănâncă ouă fierte să fii mai darnic
3 februarie 2015 21:22
Internațional
Ultima actualizare:
Vrei să fii mai generos? Mănâncă nişte ouă fierte. Triptofanul, o substanţă care există în ouă, are capacitatea de a-i face pe oameni să devină mai generoşi, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii olandezi de la Universitatea Leiden.
Oamenii de ştiinţă spun că acest aminoacid poate să influenţeze comportamentul uman. Într-un set de experimente, experţii au descoperit că administrarea unor doze mici de triptofan, echivalentul cantităţii de triptofan din trei ouă, a dus la dublarea sumelor donate de voluntari unor organizaţii de caritate. Triptofanul se transformă în organism în serotonină, hormon ce produce buna dispoziţie.