Mare Britanie permite imunizarea cu două tipuri de vaccin
Marea Britanie va permite, în cazuri rare, ca o persoană să fie vaccinată cu două vaccinuri diferite pentru Covid-19, în pofida lipsei dovezilor legate de gradul de imunitate oferit, transmite Reuters, preluată de news.ro.
Îndepărtându-se de alte strategii existente la nivel mondial, guvernul de la Londra a anunţat că oamenii ar putea primi două vaccinuri diferite pentru Covid-19, de exemplu dacă primul vaccin primit nu mai este disponibil, potrivit recomandărilor publicate în ajunul Anului Nou. ”Dacă acelaşi vaccin nu mai este disponibil, sau dacă nu se cunoaşte ce vaccin a primit o persoană, este rezonabil să fie administrat vaccinul disponibil local, pentru a finaliza vaccinarea”, potrivit recomandărilor. În decembrie, Marea Britanie a devenit prima ţară care a autorizat folosirea în regim de urgenţă a vaccinurilor împotriva Covid-19 dezvoltate de Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca/Universitatea Oxford.