Marea Britanie a înregistrat din nou peste 50.000 de noi cazuri de Covid-19. Numărul deceselor a depăşit pragul de 75.000
3 ianuarie 2021 21:23
Internațional
Ultima actualizare:
Marea Britanie a înregistrat, duminică, din nou peste 50.000 de cazuri de Covid-19, iar numărul deceselor a depăşit pragul de 75.000.
Autorităţile au anunţat 54.990 de contaminări pentru ultimele 24 de ore şi 454 de decese. Numărul total al deceselor asociate înregistrate de la începutul epidemiei aici a depăşit 75.000. Cifrele nu includ rezultatele din Scoţia, care nu au fost raportate astăzi.
La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus în Wuhan (China), la finalul anului 2019, au fost înregistrate peste 84,7 milioane de cazuri de infectare şi mai mult de 1,83 de milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.