Marea Britanie, ruptă în două după Brexit. Durere sau urale de fericire pe străzile din Regat

1 februarie 2020 20:01   Internațional
Ultima actualizare:

La trei ani şi jumătate de la referendumul organizat în Marea Britanie, vineri, 31 ianuarie, Brexitul a devenit realitate. Marea Britanie a ieşit oficial din Uniunea Europeană. Momentul a fost întâmpinat cu focuri de artificii, cântece şi urale de fericire de către britanicii pro-Brexit. Ceilalţi şi-au trăit durerea tot pe stradă, ţinând momente de reculegere şi lumânări aprinse în mâini.

Vineri, la ora 23.00, în faţa sediului Parlamentului britanic, mii de susţinători ai Brexitului s-au adunat să participe la numărătoarea inversă care a marcat momentul ieşirii din UE.

Piaţa a fost inundată de steaguri, s-a intonat cântecul patriotic „Land of Hope and Glory”, iar pe un ecran uriaş s-au derulat imagini cu momente din cei 47 de ani în care ţara a făcut parte din UE. În timp ce aceştia îşi savurau victoria, în mai multe oraşe din Scoţia şi în faţa Comisiei Europene de la Londra alţi britanici marcau momentul cu tristeţe, aprinzând în tăcere lumânări. Potrivit news.ro, steagul britanic a fost coborât pe catargul din faţa sediului Parlamentului scoţian, ca semn al opoziţiei faţă de Brexit.

Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că nu va avea loc o schimbare imediată a situaţiei, ci va urma o perioadă de traziţie de 11 luni, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene. Digi24.ro precizează că de la 1 februarie până la 31 decembrie circulaţia dintre Marea Britanie şi Europa rămâne neschimbată, nu va fi nevoie de vize, de dovadă a biletului de întoarcere, iar românii vor putea călători tot cu buletinul.

Mai multe