Marea Britanie: Vaccinul Pfizer pentru Covid-19, aprobat săptămâna viitoare. Când încep imunizările
Marea Britanie va aproba săptămâna viitoare vaccinul pentru Covid-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, iar livrările vor începe în câteva ore de la autorizarea acestuia, a relatat sâmbătă publicaţia Financial Times, citată de Reuters.
Primele imunizări cu vaccinul creat de Pfizer şi BioNTech vor avea loc începând cu 7 decembrie, a mai scris Financial Times, citând surse.
Tot sâmbătă, premierul Boris Johnson l-a numit pe Nadhim Zahawi, în prezent viceministru pentru afaceri, drept ministru responsabil cu distribuirea vaccinurilor pentru Covid-19.
Marea Britanie a anunţat, pe 20 noiembrie, că a solicitat oficial autorităţii sale de reglementare medicală, Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale (MHRA), să evalueze adecvarea vaccinului Pfizer-BioNTech pentru Covid-19, acesta fiind primul pas pentru distribuirea acestuia în afara Statelor Unite.
Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze din acest vaccin, care s-a dovedit a avea o eficacitate de 95% în prevenirea răspândirii virusului care a ucis peste 1,4 milioane de oameni din întreaga lume şi a devastat economia globală.
Guvernul a cerut vineri autorităţii de reglementare să evalueze vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca, pentru o posibilă autorizare.
Executivul de la Londra a contractat 100 de milioane de doze de vaccin dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford şi a vizat ca acesta să fie distribuit înainte de Crăciun.