Martor în infernul din Nepal după un nou cutremur: «E nebunie aici!»

12 mai 2015 21:17   Internațional
Ultima actualizare:

Ionuţ Ursu, tânărul paramedic aflat într-o misiune umanitară în Nepal, a trecut cu bine peste şocul cutremurului. Voluntarul originar din Bicaz le acordă îngrijiri persoanelor rănite.

Tânărul român plecat în Nepal pentru a ajuta victimele seismului devastator care a lovit ţara asiatică în aprilie a avut ieri parte de experienţa teribilă a cutremurului cu magnitudinea 7,3 pe scara Richter. Ionuţ Ursu (26 de ani), student la Geografie în Bucureşti, nu s-a lăsat copleşit.

„E nebunie pe aici. Eu sunt bine şi acord îngrijiri medicale răniţilor, împreună cu echipa de medici“, a relatat Ionuţ Ursu pentru “Adevărul”.  Originar din Bicaz (Neamţ), tânărul a deprins cunoştinţele necesare acordării primului ajutor la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, unde lucrează ca voluntar. 

Ursu a sosit în Nepal la sfârşitul săptămânii trecute şi a fost repartizat, alături de patru medici, într-o echipă care se ocupă de populaţia din Thado Koshi Khola, o regiune din apropierea capitalei Kathmandu. Pentru a ajunge în Nepal, Ionuţ şi-a amanetat computerul şi telefonul mobil.

„Poate reuşesc să-i ajut pe cei aflaţi în nevoie, dar mai ales pe copii. Am fost ajutat şi eu în viaţă. De când m-am născut, apoi în casa de copii şi până acum, la 26 de ani“, mărturisea studentul înainte de plecare.  Ionuţ a fost abandonat de mamă imediat după naştere, în spitalul din Bicaz, şi a crescut la orfelinat.   

Flash News

  • Peste 40 de oameni au murit marţi (12 mai) şi alte 1.200 de persoane au fost rănite după producerea unui nou seism cu magnitudinea 7,3, lângă Muntele Everest, în estul Nepalului, la ora locală 12.50 (7.05, ora României). Acesta a avut epicentrul la 15 km adâncime, în apropierea localităţii Namche Bazaar.
  • Seismul a fost urmat la o jumătate de oră de un altul cu magnitudinea 6,3. În mai puţin de 5 ore s-au produs 6 replici cu magnitudinea de peste 4,3. Au avut loc avalanşe de pietre pe versanţii muntelui şi câteva localităţi au fost îngropate sub grohotiş.
  • La doar două săptămâni de la dezastrul din 25 aprilie, când şi-au pierdut viaţa peste 8.000 de persoane şi au fost răniţi alţi 17.000 de oameni, Nepalul este pus iarăşi la încercare. 
  • Cutremurul de ieri a ţinut 25 de secunde. Spitalele au fost evacuate, iar localnicii au dormit sub cerul liber. Ţara se confruntă cu grave probleme de provizii, iar aeroportul din Kathmandu e în continuare parţial inutilizabil.

Citeşte mai multe detalii pe Adevărul.ro

Mai multe