Mărturia unui român aflat la Istanbul în timpul atentatului

19 martie 2016 17:36   Internațional
Ultima actualizare:

Un român s-a aflat la Istanbul în momentul atentatului cu bombă de sâmbătă (19 martie). Acesta povestește că a auzit explozia foarte aproape de locul unde se afla. Imediat, întreaga zonă fusese evacuată cu ajutorul forțelor de ordine turce. Românul a publicat ce i s-a întâmplat la scurt timp după incident pe o rețea de socializare.

Marius Alexa, un om de afaceri ieșean, se afla la Istanbul împreună cu soția sa în momentul în care a auzit o explozie puternică, relatează Adevărul.ro. El și toți cei care se aflau în zonă au fost imediat evacuați de forțele de ordin iar mașinile de poliție, ambulanțele și elicopterele au patrulat neîntrerup și în mod alert prin tot orașul.

„Am auzit explozia lângă noi. Ne-am refugiat în cel mai apropiat hotel (...) Suntem într-un hotel care ne-a primit după ce am fost evacuaţi din zona atentatului. Afară sunt poliţişti înarmaţi şi asteptăm să ni se permită să ieşim ca să ajungem la hotelul nostru. Suntem zguduiţi, dar bine“, a scris Mariu Alexa pe pagina sa de Facebook.

Bărbatul a afirmat că este aproape în stare de șoc gândindu-se că trecuse prin zona distrusă chiar cu câteva minute înainte de explozie. „Deşi fizic suntem bine, sunt conştient că suntem blocaţi psihologic de ideea că trecusem pe acolo cu trei-patru minute înainte şi tot pe acolo trebuia să ne întoarcem. Au oprit reţeaua de mobil şi mi-a picat roamingul. Am noroc acum de o reţea wireless“, a scris ieșeanul.

Conform ultimelor informații, în urma exploziei de sâmbătă (19 martie) și-au pierdut viața cinci personae și alte 36 au fost rănite. Dintre aceștia, Ministerul Sănătății de la Ankara a declarat că 12 sunt cetățeni străini. Atacul sinucigaș a avut loc într-unul dintre cele mai importante orașe din Turcia, Istanbul, pe strada Istiklal, în apropierea Pieței Taksim, o zonă turistică puternic circulată. 

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Mai multe