Mărturii din tinerețea Prințului Philip: „Era un cuceritor și un certăreț”
Prințul Philip (95 de ani), care s-a retras recent de la îndatoririle regale din cauza vârstei înaintate, a participat recent la o reuniune unde s-a întâlnit cu un fost camarad de la marină. Acesta a vorbit despre soțul Reginei Elisabeta cu admirație și își amintește că era un bărbat care făcea furori în rândul femeilor.
Keith Evans (97 de ani) este un fost coleg al Prințului Philip. Au făcut împreună marina pe același vas, iar acum, la reuniune, Evans a dezvăluit câteva mici secrete din tinerețea monarhului, după cum precizează The Sun.
Prințul Philip a vizitat vechea școală navală Pangbourne, din Berkshire, unde s-a bucurat să-și revadă bătrânul prieten, care are o vârstă și mai înaintată decât el. Cei doi au servit împreună în marina britanică în 1947 și a fost ocazia perfectă de a celebra împlinirea a o sută de ani de la fondarea școlii navale. Philip și Regina Elisabeta au participat pentru prima dată la un eveniment oficial, de când prințul a anunțat că se retrage din cadrul îndatoririlor regale.
Potrivit spuselor bătrânului Evans, în tinerețe, Prințul Philip era „destul de certăreț” și nimeni nu i se împotrivea. Totuși, în căsnicie, lucrurile pare să stea puțin diferit, conform opiniei prietenului său.
Atunci când subiectul discuției cu jurnaliștii a ajuns la retragerea Ducelui de la îndatoririle publice, Evans a răspuns: „Cred că astea-s vești bune. Va putea face tot ce dorește el, în loc să facă ce-i spune ea.”