Mărturii după atentate: s-a adăpostit, cu fiica, sub jacheta soțului

24 martie 2016 10:18   Internațional
Ultima actualizare:

Viața supraviețuitorilor din atentatele de la Bruxelles, de marți (22 martie), nu va mai fi niciodată la fel. Amintirea momentelor de groază pe care le-au trăit le va rămâne întipărită în minte pentru totdeauna.

Pauline Graystone nu va putea uita clipele exploziei de la aeroportul Zaventem din Bruxelles. Se afla la biroul de check-in al companiei American Airlines, împreună cu fiica și soțul ei, când teroriștii au declanșat cele două bombe, potrivit dailymail.co.uk. A reacționat imediat, trântindu-se la pământ, alături de familia ei. Ea și fetița s-au adăpostit sub jacheta soțului, agățându-se de ea ca de ultima speranță de viață.

„A fost un pocnet uriaș chiar în spatele nostru și i-am zis «Ce e asta?» soțului meu, iar el a știut instantaneu că este o bombă, așa că pur și simplu am căzut la pământ. Ne-am ghemuit cu fiica mea. Eram înghesuiți acolo și apoi, dintr-o dată, a fost o altă pocnitură, și mai zgomotoasă, care a părut a fi chiar mai aproape, chiar în fața noastră, în spatele biroului de check-in”, a relatat Pauline.

„Apoi am știut că era ceva serios. Am simțit miros de ars și multe bucăți de tavan cădeau. Era o confuzie totală”, a mai mărturisit femeia, menționând că ulterior au stat și au așteptat, ghemuiți, pentru ceea ce a părut a fi o eternitate, de frica unei a treia bombe. „S-a simțit ca și cum au trecut ani de zile. Bănuiesc că poți vedea pe fața mea în imagine. A trebuit să ne stăpânim și să ne ținem fiica în siguranță, pentru că era cu adevărat terifiată și plângea mult”, a mai povestit.

După aproximativ cinci minute, cei trei s-au ridicat și au fugit. „Toată lumea dispăruse. Păream să fim singurii rămași în acea parte a terminalului. Am avut un șoc”, și-a încheiat Pauline Greystone relatarea momentelor de groază.

Mai multe