Mașina Prințesei Diana, vândută la un preț de 40 de ori mai mare decât cel obișnuit

27 iunie 2017 10:06   Internațional
Ultima actualizare:

Prințesa Diana obișnuia să-i plimbe pe Prinții William și Harry când erau mici, cu mașina sa personală, un Audi Cabriolet din 1994. Grație fostului său proprietar, valoarea automobilului a crescut în mod surprinzător de mult.

Mașina Audi Cabriolet care a aparținut Prințesei Diana a ajuns să aibă un preț de 80.000 de lire sterline (peste 90.000 de euro), după cum precizează Daily Star. Mașina a mai fost vândută în anul 2013 la prețul de 36.500 de lire sterline (peste 40.000 de euro).

Casa de licitații Cheffins vinde iar mașina prințesei, chiar cu puțin înainte de cea de-a 20-a comemorare a decesului Dianei. În mod obișnuit, un Audi Cabriolet din 1994 nu costa mai mult de 2.000 de lire (puțin peste 2.200 de euro), dar cel care a fost câdnva de Prințesa Diana este acum vândut cu un preț de 40 de ori mai mare.

„Proprietarul este un colecționar de mașini care locuiește în Jersey.el însuși a adus mașina la noi, acum câteva săptămâni. Mașina are 33.796 km la bord parcurși și vine la pachet cu imagini din presa acelor timpuri”, a precizat directorul casei de licitații.

Prințesa Diana a cumpărat această mașină în anul 1994 și a folosit-o doar un an. Trei ani mai târziu, Diana a murit în tragicul accident din Paris, având vârsta de doar 36 de ani.

Mai multe