Meghan Markle, bilet scris de mână și coroană colorată, la funeraliile prințului Phillip. De ce a ales flori de câmp

18 aprilie 2021 17:29   Internațional
Ultima actualizare:

Deși nu a participat fizic la ceremonie, Meghan Markle, soția prințului Harry, nu a putut să nu fie măcar cu gândul la durerea familiei sale, din timpul funeraliilor prințului Philip.

Ducesa de Sussex a urmat rețeta Reginei Elisabeta a II-a, și ales să trimită o coroană de flori cu simbolistică în spate, pentru a fi depusă la mormântul ducelui de Edinburgh.

Ce simbolizează coroana aleasă de Meghan Markle pentru funeraliile Prințului Philip

Dacă regina Elisabeta i-a oferit celui care i-a fost partener de mai bine de 73 de ani un ultim omagiu emoționant prin intermediul florilor alese, nici Meghan Markle nu s-a lăsat mai prejos, deși actrița a avut divergențele ei cu familia soțului său, de-a lungul timpului. Aceasta nu a participat la ceremonia funerară, fiind însărcinată în aproximativ 6 luni cu al doilea copil al Prințului Harry și fiind sfătuită de doctorul său să nu petreacă cele 10 ore în avion în drum spre Marea Britanie.

Ducesa de Sussex i-a scris Prințului Philip de mână câteva rânduri pline de regrete și a ales să îi alătuiască coroana funerară din flori de câmp, care ar putea părea banale la o primă aruncătură de ochi. Iată însă ce simbolizează acestea!

Coroana trimisă de Meghan Markle a fost alcătuită în mod predominant din flori de Eryngium (scai vânăt) și Acanthus mollis (Talpa ursului), ambele cu o însemnătate puternică în spate. Scaiul vânăt este floarea simbol a marinei regale, iar, pentru a onora originile grecești ale Prințului Philip, Meghan a ales Talpa ursului, care este floarea Greciei. Buchetul a mai fost alcătuit din trandafiri mici, rozmarin, lavandă și floare-clopoțel, informează dailymail.co.uk.

Mai multe