Melania Trump, simetrie perfectă! Cum s-a îmbrăcat în prima și în ultima zi la Casa Albă
Melania Trump a afișat un zâmbet larg la plecarea de la Casa Albă, în ziua învestirii lui Joe Biden. Îmbrăcată în negru, dar destinsă, fosta primă doamnă a SUA a ales o ținută care a amintit de prima ei zi la Casa Albă.
O ceremonie de învestire atipică, nu atât din pricina măsurilor speciale impuse de pandemia de coronavirus, cât din cauza refuzului președintelui Donald Trump de a-i preda ștafeta lui Joe Biden la Casa Albă, așa cum este tradiția.
Donald Trump a preferat să părăsească Casa Albă cu un elicopter, însoțit de Melania și sub privirile emoționate ale familiei.
Într-o atmosferă încărcată, Melania a părut mai degrabă ușurată să plece din locul în care a petrecut patru ani, sub privirile critice ale tuturor și sub povara bârfelor despre iminența unui divorț.
Prima doamnă a ales o ținută în oglindă cu ținuta de la ceremonia de învestire a soțului ei, desfășurată în urmă cu patru ani. Un deux-piѐces format din rochie și taior scurt, cu mâneci trei sferturi și guler amplu, mănuși și pantofi stiletto. Singura deosebire – culoarea. Melania a ales un bleu pudrat pentru ținuta de acum patru ani, semnată de Ralph Lauren, și negru pentru ținuta Chanel purtată miercuri.
Și coafura a fost identică, un coc lejer, strâns la ceafă. Doar nuanța părului s-a schimbat, de la castaniu-roșcat acum patru ani la castaniu-blond miercuri.
Stilul lui Jackie Kennedy, un model pentru Melania Trump
La ceremonia de învestire a lui Donald Trump, toată lumea a spus că Melania a fost inspirată de Jackie Kennedy, cea mai stilată primă doamnă din istoria SUA, care a purtat, de asemenea, un pardesiu bleu cu mâneci trei sferturi și mănuși la ceremonia de la Capitoliu, în 1961.
Ei bine, se pare că și de data aceasta sursa de inspirație a fost Jackie Kennedy, dacă e să judecăm după ochelarii de soare aleși de Melania, un model supradimensionat, preferat de soția lui John F. Kennedy.
Melania Trump a rostit un discurs scurt la plecarea de la Casa Albă
Melania Trump a rostit doar câteva cuvinte la plecarea de la Casa Albă. ”A fost cea mai mare onoare pentru mine să fiu prima doamnă. Vă mulțumesc tuturor pentru dragostea și pentru sprijinul vostru. Veți rămâne mereu în gândurile și în rugăciunile mele. Dumnezeu să vă binecuvânteze, Dumnezeu să binecuvânteze familia și Dumnezeu să binecuvânteze acest minunat popor. Vă mulțumesc!”, a spus Melania, care a plecat de la Casa Albă de mână cu soțul ei.
Citește și:
Donald Trump părăsește Casa Albă, dar face o promisiune: „Ne vom întoarce, într-un fel sau altul”