Melodia ascultata de peste un miliard de ori pe Spotify. Videoclipul piesei are 16,9 miliarde de vizualizări

22 mai 2026 7:17
Ultima actualizare:

Versiunea în limba engleză a piesei „Baby Shark”, produsă de brandul educațional sud-coreean The Pinkfong Company, a depășit pragul de 1 miliard de ascultări pe Spotify, a anunţat vineri compania, transmite agenţia de presă Yonhap. Performanța marchează o premieră, fiind prima melodie pentru copii și primul personaj protejat de drepturi de autor care atinge acest nivel pe platformă.

Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Pixabay

Succesul piesei o plasează alături de hituri semnate de artiști internaționali precum Ed Sheeran, Taylor Swift, BTS și Blackpink. În paralel, videoclipul „Baby Shark Dance” rămâne cel mai vizionat din istoria YouTube, cu 16,9 miliarde de vizualizări, confirmând popularitatea globală a fenomenului.

Baby Shark, record pe Spotify

Prin această realizare, „Baby Shark" devine prima melodie pentru copii şi primul personaj protejat de drepturi de autor care reuşeşte să atingă acest prag.

Majoritatea celorlalte piese cu peste un miliard de ascultări pe platforma globală de streaming muzical sunt hituri ale unor artişti internaţionali, precum Ed Sheeran, Taylor Swift, BTS şi Blackpink, potrivit companiei.

„Baby Shark”, cunoscută pentru refrenul său captivant, este un cântec pentru copii îndrăgit de publicul tânăr din întreaga lume datorită melodiei simple şi a refrenului uşor de urmărit.

Un videoclip bazat pe această melodie, "Baby Shark Dance", a acumulat 16,9 miliarde de vizionări pe YouTube, menţinându-şi statutul de cel mai vizionat videoclip de pe platformă la nivel global timp de 65 de luni consecutiv.

Melodia a fost redată de 137 de milioane de ori pe Spotify doar în ultimul an, ceea ce se traduce printr-o medie de aproximativ 400.000 de redări zilnice, sau aproximativ cinci redări pe secundă la nivel mondial.

„În ultima lună, printre ţările care au ascultat cel mai des piesa se numără Statele Unite, Marea Britanie, Australia şi Canada, alături de Mexic, Brazilia, Germania, Filipine, Turcia şi Indonezia", a declarat compania. „Consumul său echilibrat în Europa, America de Sud, Asia şi Oceania demonstrează încă o dată atractivitatea sa globală, dincolo de limbă şi frontiere”, a precizat Spotify.

Piesa a debutat iniţial pe locul 32 în clasamentul Billboard Hot 100 din SUA în 2019, menţinându-se în clasament timp de 20 de săptămâni consecutiv, şi a atins locul 6 în clasamentul britanic Official Singles Chart Top 100.

„Baby Shark” a primit, de asemenea, certificări importante, inclusiv „Diamond”, din partea Recording Industry Association of America, de cinci ori "Platinum" de la British Phonographic Industry şi "Gold" de la Sindicatul Naţional al Editurilor Fonografice din Franţa.

Mai multe