Mesaj cel puțin bizar pentru William și Kate! Ce îndemn a primit cuplul regal
Prințul William și Kate Middleton au primit o scrisoare din partea unei organizații nonguvernamentale care îi îndeamnă să nu mai conceapă încă un copil. Mesajul vine după ce Ducesa de Cambridge a afirmat în vizita în Polonia că ar dori să aibă și un al treilea copil.
„Having Kids”, o organizația nonprofit pentru planuri parentale a transmis cuplului regal un mesaj suprinzător. Instituția îi „îndeamnă respectuos” să „se mai gândească în privința conceperii unui al treilea copil”, relatează Daily Star.
Semnată de directorul executiv și de președintele organizației, scrisoarea sugerează că „familiile cu mulți membri nu sunt sustenabile”: „La cum se degradează mediul înconjurător în zilele noastre, niciunul dintre noi nu-și poate imagina cum ar fi arătat lumea azi dacă feritilitatea n-ar fi fost restricționată în secolul al XX-lea, cu până la trei copii de femeie. Viitorul țării voastre va fi definit de impactul schimbării climatice.”
Organizația își are sediul în San Francisco (Statele Unite) și a ales să transmită acest mesaj celui mai celebru cuplu din Marea Britanie și cunoscut în întreaga lume deoarece William și Kate ar putea astfel să dea un exemplu de responsabilitate și altor familii.
„Desigur, știm că Prințul George și Prințesa Charlotte vor avea vieți minunate, fiind protejați de lipsurile sărăciei și de amenințarea degradării mediului înconjurător. Știm că vor primi multă atenție și îngrijire, precum și cea mai bună educație, dar nu la fel s-ar putea spune și despre viitorul copil”, mai este menționat în scrisoare.
William și Kate sunt deja părinții a doi copii adorabili, Prințul George (patru ani) și Prințesa Charlotte (trei ani), care cuceresc inimile tuturor oriunde i-ar însoți pe cei doi duci de Cambridge.