Mesajul emoționant al Reginei Elisabeta, de Ziua Victoriei: "Nu vă pierdeți speranța!"

9 mai 2020 11:19   Internațional
Ultima actualizare:

Regina Elisabeta a II-a le-a transmis britanicilor un mesaj plin de optimism, de Ziua Victoriei în Europa din Al Doilea Război Mondial. Cuvintele Majestății sale au un impact și mai puternic în această perioadă, în contextul pandemiei de coronavirus, care a îngenuncheat întreaga lume. În Marea Britanie, până acum s-au înregistrat 31.241 de morți.

Într-un discurs televizat, Regina Elisabeta a vorbit de sacrificiile Marii Britanii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și de „sărbătorile pline de bucurie” care au urmat după sfârșitul luptelor. Majestatea sa le-a cerut oamenilor să nu își piardă nici acum speranța, pentru că vor urma zile mai bune.

Regina Elisabeta a II-a s-a adresat poporului britanic exact la aceeași oră la care tatăl său, regele George al VI-lea, o făcut-o în urmă cu 75 de ani, relatează Daily Star."Vă vorbesc astăzi la aceeași oră ca și tatăl meu, cu exact 75 de ani în urmă. Mesajul său a fost atunci un salut pentru bărbații și femeile care au sacrificat atât de mult. A fost un război total, a afectat pe toată lumea și nimeni nu a fost imun la impactul lui. La început, perspectivele păreau sumbre, finalul îndepărtat, rezultatul incert. Dar am crezut că luptăm pentru o cauză corectă - și această credință, după cum a spus tatăl meu, ne-a condus. Nu renunțați, nu vă pierdeți speranța, acesta a fost mesajul zilei victoriei în Europa”, a transmis suverana.

"Străzile nu sunt goale, ele sunt pline de iubirea pe care o avem unii pentru alții"

Regina a recunoscut că această aniversare îi prinde pe toți într-o perioadă de neliniște și de teamă, dar i-a asigurat pe toți că și aceste zile negre se vor termina, la un moment dat.

"Bucuria mulțimilor care s-au adunat în toată țara a fost profundă, deși, în timp ce sărbătoream victoria în Europa, știam că vor mai exista sacrificii. Astăzi poate părea greu faptul că nu putem marca această aniversare specială așa cum ne-am dori. În schimb, ne amintim din casele noastre. Dar străzile noastre nu sunt goale, ele sunt pline de iubirea și grija pe care o avem unii pentru alții. Când mă uit la țara noastră astăzi și văd ce suntem dispuși să facem pentru a ne proteja și a ne sprijini pe unii pe alții, spun cu mândrie că suntem încă o națiune pe care acești bravi soldați, marinari și aviatori ar recunoaște-o și o admira-o”.

Citește și

La mulți ani, Majestate! Regina Angliei împlinește 94 de ani. 20 de lucruri mai puțin știute despre ea

Care sunt leacurile băbești cu care se apără Regina de coronavirus? Arnica e pe primul loc

Mai multe