"Mi-am ridicat pantalonii şi m-am întors la muncă". Poveştile femeilor-soldat abuzate de colegii lor

23 august 2017 18:56   Internațional
Ultima actualizare:

Forțele MIlitare ale Statelor Unite ale Americii sunt unele respectate la nivel modial. În spatele poveștilor eroice ale soldaților, se află mărturii mai puțin glorioase ale femeilor veterane. Ele au rămas cu traume în urma misiunilor pe care le-au avut de îndeplinit ș al tratamentului căruia au fost supuse de colegi și superiori.

Multe dintre fostele membre ale forțelor armate ajung să locuiască pe stradă, după încheierea misiunilor. Excluderea lor din cadrul armatei nu se datorează, adesea, lor, ci apare în urma unor evenimente indezirabile, precum violul. Zeci de femei au fost violate de colegii și superiorii lor și multe altele au ajuns să locuiască pe străzi.

Potrivit Daily Mail, numărul femeilor veterane care au ajuns pe străzi a crescut de la 1380, în 2006 la 3328, în 2010. Femeile reprezintă peste 14,6% din angajații armatei Statelor Unite ale Americii, fiind așteptată o creștere a procentajului.

O nouă anchetă a celor de la Daily Mail documentează viața trăită pe străzi sau în locuințe temorare a celor care au servit Statele Unite ale Amercii, luptând pe front.

Una dintre mărturisiri aparține lui Lurae Horse, care la vârsta de 19 ani, când lucra ca mecanic în armata americană, a fost violată de un coleg de-al său. Ea mărturisește cu lacrimi în ochi că nu a raportat niciodată abuzul superiorilor săi și că singura soluție găsită de ea a fost “să își ridice pantalonii și să se întoarcă la lucru”. Ea locuiește într-un colț din sufrageria unei prietene din Paramount, California.

O altă veterană, Darlene Matthews, locuiește de aproximativ 2 ani în propria mașină și așteaptă un răspuns din partea Departamentul de Afaceri ale Veteranilor căreia i-a solicitat,disperată,ajutorul.

Alishaa Dell (25 ani) a fost membru în Armata Statelor Unite pentru 5 ani și, deși nu mai lucrează acolo tot nu se simte pregătită să discute despre experiența sa ca victimă a unui viol.

Poveștile și imaginea victimelor abuzului sexual prin care au trecut femeile au fost aduse în atenția publicului de fotograful Mary F.Calvert. Ea a câștigat un premiu pentru puterea sa de a produce schimbare socială și de a atrage atenția asupra nerespectării drepturilor omului. Ramon,fostă înrolată, mărturisește că atunci când a avut curajul să îi spună comandantului despre colegii săi care au abuzat-o, acesta a rămas indiferent la suferința ei. Mai mult decât atât, a trimis-o în detenție unde a fost bătută cu bestialitate.

Un număr alarmant de femei care au lucrat în armata americană a trecut prin întâmplări similare celor descrise și ,în prezent, se luptă cu depresia sau cu dependența de droguri, neputând să lase în urmă evenimentele întâmplate. 

Mai multe