Mii de români vin în pelerinaj în Grecia la Sf. Nectarie
Grecia nu este doar o destinaţie de distracţie pentru români, ci şi de pelerinaj. Mănăstirea de pe Insula Eghina a fost luată ieri cu asalt de mii de credincioşi veniţi să-l sărbătorească pe Sfântul Nectarie. Despre acesta se spune că vindecă bolnavii de cancer.
Cine ajunge în Atena trebuie neapărat să dea o fugă pe Insula Eghina. Se pleacă cu feribotul din Portul Pireu, iar într-o oră şi jumătate ajungi în oraşul cu acelaşi nume. Până la Mănăstirea Sfântul Nectarie, care se află în vârful dealului, am luat un taxi. Acolo, am dat de un puhoi de oameni, printre care mulţi români veniţi cu autocarul la hramul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul. Aflaseră că sfântul este vindecător de cancer, dar şi de alte boli incurabile. ”Sfinte, ajută-mă să mă fac bine”, se auzeau glasurile enoriaşilor. Sunt şi tineri care îşi doresc să devină părinţi şi îi cer cu lacrimi în ochi să facă o minune pentru ei. Unii stau cu capetele plecate în capela moaştelor, acolo unde sunt păstrate, în două racle din aur şi argint, craniul şi alte părticele din trup.
Alţii se roagă la mormântul acestuia, despre care se spune că este locul unde le vorbeşte enoriaşilor. De aceea, mulţi dintre ei stau cu urechea lipită de marmura rece, în speranţa că primesc un semn călăuzitor. În spatele mormântului se află chilia sfântului. Uşa e deschisă şi ne invită să-i trecem pragul. Urcăm patru trepte şi pătrundem într-o încăpere mică cu un dulap cu vitrină, o canapea şi două scaune. De pe perete “ne priveşte” Sfântul Nectarie, într-un tablou original, cu chipul trist, dar ferm.
Din curte se poate lua agheasmă, iar măicuţele primesc pomelnicele. În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, atunci când este sărbătorit, ochii Sfântului Nectarie se deschid şi stau aşa până la sfârşitul priveghiului. Ieri a avut loc liturghia arhierească, ţinută de patriarhul Greciei şi de un sobor de preoţi din care au făcut parte şi români. Ba chiar, s-a spus rugăciunea “Tatăl nostru” şi în limba noastră. An de an trec pe aici în jur de 1.500 de români ,a căror speranţă stă în puterea sfântului.
A fost declarat sfânt în 1961
Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei. S-a născut la 1 octombrie 1846 în Silivria şi a murit pe 8 noiembrie 1920, fiind îngropat la mănăstirea din Eghina pe care ridicat-o. La 3 septembrie 1953, moaştele sale au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserică, iar în 1961, a fost declarat sfânt, fiind prăznuit la 9 noiembrie. Şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti există câteva părticele din moaştele sfântului.