Milionarul Dan Bilzerian, supravieţuitor al măcelului din Las Vegas: „I-a explodat capul unei fete din faţa mea!”
Scene demne de filmele de groază în timpul festivalului de muzică country Route 91, de la hotelul Mandalay Bay, din Las Vegas! Oamenii fugeau disperaţi călcându-se în picioare, alţii cădeau seceraţi după ce un individ a tras câteva rafale în mulţimea venită la concert.
Printre martorii oculari s-a aflat şi „regele Instagramului”, jucătorul profesionist de poker Dan Bilzerian, împreună cu un grup de fete.
„Se aud împuşcături. Lumea a început să alerge. Doamne Dumnezeule, fata asta tocmai a fost împucată în cap! E o demenţă totală. Trebuie să pun mâna pe o armă, mă întorc, să mor eu că mă întorc la scenă... Este un măcel! Cu siguranţă atacatorul are o armă de calibru mare, la cum a explodat capul fetei sigur era calibru mare. Am văzut cu ochii mei cum o fată a fost împuşcată direct în faţă, iar creierii ei s-au împrăştiat peste tot”, a declarat Bilzerian într-o scurtă filmare făcută în timpul concertului şi postată pe Instagram. Conform Ny Post bilanţul victimelor este de 20 de răniţi şi doi morţi.
Martorii oculari susţin însă că este vorba de mult mai multe victime pentru că unii martori au relatat că „au văzut cadavre peste tot”.
Atacatorul a fost localizat la etajul 32 al clădirii. Conform unor surse din poliţie s-a sinucis. Alţi martori oculari susţin că e vorba de mai mulţi atacatori.
Poliţia e în alertă maximă. Purtătorul de cuvânt de la spitalul Universitar, unde au ajuns victimele, Danita Cohen a declarat că unele victime erau într-o stare foarte gravă.