Miracol pentru o cântăreață de la Bataclan, împușcată de șase ori

28 decembrie 2015 10:44   Internațional
Ultima actualizare:

Cântăreața Laura Croix (31 de ani) se afla la Bataclan la concertul trupei Eagles of Death Metal, în seara de 13 noiembrie, atunci când Parisul a fost asaltat de teroriști. Artista a fost împușcată de șase ori în piept și în abdomen și a stat în comă în jur de două săptămâni. Medicii au fost rezervați cu privire la șansele ei de supraviețuire, iar revenirea cântăreței este considerată un adevărat miracol.

Laura Croix a suferit 10 intervenții chirurgicale și  a stat în comă două săptămâni. În urmă cu doar câteva zile, artista a început să vorbească, spre uimirea doctorilor, relatează cotidianul britanic The Daily Mail.

130 de oameni și-au pierdut viața în atentatele care au avut loc luna trecută la Paris, în sala de concerte Bataclan, în apropierea Stade de France și în alte câteva baruri și restaurante. Laura Croix a fost una dintre cele 352 de persoane rănite. Ea încearcă să își vindece rănile fizice, dar și pe cele psihice, care au un impact la fel de mare asupra ei. Artista se afla la Bataclan atunci când teroriștii au luat cu asalt sala de concerte. A fost împușcată de trei ori în abdomen și de trei ori în piept, iar medicii nu credeau că își va reveni. Laura a ieșit din comă pe 10 decembrie și a comunicat cu familia ei doar cu ajutorul ochilor. În mod miraculos, în urmă cu doar câteva zile, Laura Croix a început să vorbească și să pună întrebări despre atentatul de la Bataclan.

„Primul lucru pe care a vrut să îl afle este ce s-a întâmplat acolo. Are coșmaruri îngrozitoare. Îi știa pe mulți dintre oamenii care au fost uciși”, a declarat fratele artistei, Sebastian Croix, pentru The Sunday Times.

Familia cântăreței își dorește ca ea să revnină pe scenă, însă, cel mai probabil, Laura își va petrece următorul an în spital.  

Mai multe