Moment emoționant într-o tabără de refugiați sirieni. Un tată și-a reîntâlnit copilul

11 septembrie 2017 8:44   Internațional
Ultima actualizare:

Un moment emoționant a avut loc într-o tabară de refugiați atunci când un tată și-a reîntâlnit fiul. Scena a avut loc la puțin timp după ce două bărc,i în care se aflau mai bine de 305 de sirieni ,au ajuns la țărm. Un tată sirian și-a sărutat copilul, cu lacrimi în ochi, după ce a ajuns în tabăra în care cel mic era refugiat. Ammar Hammasho, a ajuns la copilul său, aflat în spatele unui gard dintr-o tabără de refugiați din Cipru.

Potrivit Mirror, în cele două vase cu refugiați s-au aflat mulți minori, care au fost duși ulterior la centrul de primire din Kokkinotrimithia. Un reprezentat al poliției a declarat că minorii au fost duși în port pentru a le asigura siguranța. Autoritățile au intervievat un sirian de 36 de ani, presupusul conducător al uneia dintre bărcile care i-a adus pe sirieni la țărm.  Refugiații păreau să aibă o stare bună de sănătatea, doar o femeie și un copil au fost duși la spital pentru că aveau probleme minore.

Ciprul este un stat European, apropiat de Siria din punct de vedere geografic, dar multe conflicte au evitat Ciprul pentru că insula nu are acces direct la restul continentului. 

Mai multe