Momentul șocant când o femeie este răpită chiar sub ochii polițiștilor VIDEO

17 iunie 2015 11:10   Internațional
Ultima actualizare:

Un videoclip a ajuns viral pe internet. Filmulețul surprinde momente terifiante în care o femeie este răpită de o gașcă de bărbații, chiar sub ochii polițiștilor, care nu au făcut nimic să o salveze. Șocantul incident a avut loc în fața unui club de noapte, în orașul Zvolen, din Slovacia.

Videoclipul surprinde momentul în care o femeie este obligată să urce în portbagajul unui taxi de către o gașcă de bărbați. Ea se aude cum țipă și încearcă să se elibereze din mâinile răpitorilor, chiar sub ochii a doi polițiști care nu au făcut nimic spre a o ajuta. În mod șocant, polițiștii au ales să ignore țipetele disperate ale femeii blonde, răpite chiar sub nasul lor, relatează mirror.co.uk

Femeia a fost răpită chiar sub ochii polițiștilor

După ce acest videoclip a ajuns viral pe toate rețelele de socializare, poliția slovacă a recunoscut că nu au fost luate măsurile necesare pentru a o salva pe femeie din mâinile răpitorilor. Vice-președintele poliției Lubomir Abel a recunoscut că: „poliția orașului ar trebui să prevină astfel de acte criminale”. Purtătorul de cuvânt al consiliului locai din Zvolen a declarat că primarul nu va accepta comportamentul poliției locale și că va lua măsuri în această privință.

Postul Markiza a luat urma șoferului de taxi și a femeii implicate în acest incident. Șoferul s-a apărat spunând că de fapt femeia nu a fost băgată în portbagaj, ci a stat pe scaunele din spate alături de un bărbat, însă nu este clar dacă femeia a fost rănită și dacă îi cunoștea pe bărbații care au răpit-o de sub nasul polițiștilor. Ea a refuzat să își dezvăluie numele și nu a vrut să dea declarații despre incident, dar a sugerat că declarația șoferului de taxi este o minciună. Poliția continuă investigațiile în acest caz, iar primarul orașului Zvolen a cerut un raport oficial cu cei implicați și dorește să se ia măsuri și în cazul polițiștilor care nu au intervenit la fața locului, pentru a o salva pe femeie.

Mai multe