Monica Lewinsky, noi mărturii, la 18 ani după scandalul sexual!

17 aprilie 2016 20:10   Internațional
Ultima actualizare:

La 22 de ani, Monica Lewinsky (42 de ani), care era stagiară la Casa Albă pe vremea aceea, s-a îndrăgostit de șeful ei. Singura problemă a fost că șeful ei era chiar președintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton. Unde mai pui că acesta era și căsătorit.

Totuși, în cazul Monicăi Lewinsky, sentimentele au fost mai puternice decât rațiunea. Fosta angajată a Biroului Oval s-a lăsat purtată de val direct în brațele președintelui Bill Clinton, cu care s-a iubit timp de doi ani de zile, între 1995 și 1997, în secret. Totul ar fi rămas între ei dacă Monica nu ar fi dezvăluit totul la începutul anului 1998.

Scandalul sexual izbucnit atunci a fost în defavoarea ei, fiind acuzată că a intervenit în căsnicia președintelui Bill Clinton. Au trecut 18 ani de zile de atunci, însă Monica Lewinsky nu a putut să scape de „fantoma” aventurii lor, care o bântuie și acum. „Rușinea se ține de tine ca smoala”, a declarat ea, într-un interviu publica de The Guardian, sâmbătă (16 aprilie).

Aventura cu Bill Clinton a urmărit-o peste tot

Femeia de afaceri povestește că și acum oamenii o mai acuză pentru cele întâmplate și o privesc cu ochi răi. Când s-a mutat în Londra, în 2005, trecuseră deja șapte ani de la cele întâmplate. Totuși, aventura cu Bill Clinton era „prezentă” și la momentul acela în gândurile celor din jurul ei, atunci când o vedeau. Aflată într-un bar, o femeie britanică, despre care credea că i-ar putea deveni prietenă, i-a spus un lucru foarte ciudat. „A spus dintr-odată că știe oameni foarte puternici și că nu ar fi trebuit să vin în Londra, pentru că nu sunt dorită acolo”, a povestit ea.

S-a gândit să își pună capăt zilelor

Stresul provocat de întregul scandal a făcut-o pe Monica Lewinsky să se gândească chiar și la suicid, însă, din fericire, nu a ajuns niciodată să recurgă la acest gest. „Cred că unii tineri nu văd suicidul ca pe un sfârșit, ci ca pe o resetare”, a mai declarat. Totuși, criticile adresate ei o afectau enorm. „Orice greșeli am făcut, am fost arătată cu degetul de mulți oameni – de o grămadă de feministe care aveau voci răsunătoare. Simțeam că fiecare strat din pielea și identitatea mea au fost sfâșiate de pe mine în ’89 și ‘99”, a susținut ea.

În anii de după întreaga tevatură declanșată, Monica Lewisnky a încercat cu disperare să fugă de trecutul ei, însă fără succes. În cele din urmă, a decis să se împace cu cele întâmplate, așa că în anul 2014, la 16 ani după scandal, a vorbit pentru prima oară despre acea perioadă din viața ei. „Dacă tot sunt blocată cu trecutul meu, contează pentru mine să îi dau un sens”, a mai declarat ea.

Înainte să facă totul public, o prietenă i-a scris o felicitare plină de semnificație pentru Monica Lewinsky, pe care scria „Și a venit ziua când riscul de a rămâne strânsă într-un boboc era mai dureros decât riscul pe care și l-a asumat să înflorească”.

Mai multe