Monstrul care a ucis o româncă, scrisoare pentru mama victimei
Cazul româncei continuă să şocheze Italia. Criminalul Riccardo Viti (55 de ani) i-a scris o scrisoare mamei Andreei Cristina Zamfir în care susţine că nu ar fi vrut s-o ucidă. Că i-ar fi luat viaţa din greşeală!
"Nu sunt ceea ce vor să mă descrie, adică un criminal în serie, ci o persoană care în acea noapte blestemată am pierdut controlul situaţiei şi nu m-am gândit niciodată şi nu am vrut ca fata să moară", a scris din închisoare monstrul Riccardo Viti, potrivit agenţiei ANSA.
În scrisoarea pe care i-a trimis-o Dorinei Drăghici, mama Andreei, asasinul adaugă cu tupeu: "Vreau să ştiţi că sunt consternat de pierderea pe care v-am pricinuit-o". "Mi-a fost teamă, nu am putut controla situaţia, ea mă implora să încetez, plângea, urla. Şi am fugit", a explicat criminalul în faţa tribunalului din Florenţa.
"M-am gândit imediat la părinţii mei. Şi am plecat mai departe", a adăugat el, lăsând să se înţeleagă că ar fi practicat un joc erotic şi s-a speriat când şi-a dat seama că i-a provocat leziuni grave.
De aceea ar fi lăsat-o să moară pe româncă! Faptul că există tendinţa ca avocaţii să-l scoată basma curată pe asasin, motivând că nu a fost o crimă cu sânge rece, ci un joc erotic care a scăpat de sub control, a înfuriat presa din Italia. Un grup de jurnalişti de la "Il Tirreno" a protestat împotriva încercării de a-i găsi scuze criminalului: "Andreea e fiecare dintre noi. Fiica, mama, soră. Să nu o ucidem a doua oară".
Andreea Cristina Zamfir (26 de ani) a fost ucisă în noaptea de 4 spre 5 mai sub un pod din apropiere de cimitirul din Ugnano, la periferia Florenţei. Trupul său a fost găsit gol, ţintuit pe o bară de fier, ca şi când ar fi fost crucificată. Criminalul, Riccardo Viti, a fost prins după câteva zile şi a recunoscut că a omorât-o înfingându-i un baston adânc în anus.