”Monstrul din Oslo”, tratat ”inuman” după uciderea a 77 de persoane

20 aprilie 2016 17:43   Internațional
Ultima actualizare:

“Monstrul” din Oslo, Anders Behring Breivik, a câştigat un proces cu statul norvegian, judecătorii stabilind că i s-au încălcat drepturile în detenţie, relatează BBC, citat de Mediafax.

Breivik a dat în judecată Autoritatea penitenciară din Norvegia, acuzând că îi sunt încălcate drepturile în închisoare.

"Unele dintre situaţiile în care s-a aflat deţinutul pot fi considerate tratamente inumane sau degradante", a stabilit judecătorul Helen Andenaes Sekulic.

"Aceste drepturi reprezintă valori fundamentale într-o societate democratică, aplicându-se inclusiv teroriştilor şi criminalilor", a motivat judecătorul.

Anders Behring Breivik a omorât 77 de persoane şi a rănit alte 319, la 22 iulie 2011, în două atacuri comise în regiunea Oslo. Criminalul a declarat că s-a pregătit pentru carnagiu timp de un an, urmărind nenumărate jocuri video.

La 22 iulie 2011 Breivik a detonat o maşină-capcană în apropierea clădirilor guvernamentale din Oslo, ucigând opt oameni. La o distanţă de câteva ore, a debarcat pe insula Utøya, unde se desfăşura o tabără a Partidului Muncitoresc, şi, pretizând a fi poliţist, a deschis focul asupra tinerilor prezenţi, împuşcând mortal 69 de persoane. Cea mai tânără dintre victime tocmai împlinise 14 ani.

Întrucât vinovăţia sa a fost evidentă, procesul lui Breivik a fost dominat de dezbaterea privind sănătatea sa mintală. După multiple analize psihologice, s-a constatat că Breivik este responsabil pentru faptele sale, şi a fost condamnat la 21 de ani de închisoare.

Mai multe