Monumente distruse de Statul Islamic

22 mai 2015 16:49   Internațional
Ultima actualizare:

Statul Islamic, Sau Statul islamic din Irak şi Siria, sau cum or mai dori ei să li se spună, deşi ies la înaintare cu principii filosofice nobile şi îşi afirmă credinţa în Alah, se pare că sunt doar o sleahtă de de nemernici pusă pe distrus şi ucis şi care, în numele unor idealuri nobile, îşi fac de cap. Mărturie stau multele monumente distruse de Statul Islamic.

Monumente distruse de Statul Islamic şi creştini martirizaţi

Satul Islamic există fizic de mulţi ani dar a început să se facă remarcat abia în vara anului trecut. Iniţial a fost doar un grup format în in oraşul Mosul dar, în mai puţin de un an a ajuns să controleze o suprafaţă mai mare decât suprafaţa României.

Eu s-au făcut remarcaţi până acum prin două lucrări majore. Martirizarea creştinilor care refuză trecerea la islam şi numărul de monumente distruse de Statul Islamic. Cu toate acestea se pare că marile puteri nu sunt interesate de stoparea lor şi nici nu-i consideră o ameninţare reală.

Totuşi imaginile cu monumente distruse de Statul Islamic în Mosul, ruinele monumentelor din Nimrud, batjocorirea bisericilor şi a cimitirelor creştine din Siria şi vandalizare mormântului profetului Iona te fac să te gândeşti că orice monument căzut în zona lor de influenţă va fi distrus.

Palmyra – pe lista cu monumente distruse de Statul Islamic?

Zilele trecute trupele Statului Islamic şi-au făcut intrarea triumfală în oraşul antic Palmyra stârnind îngrijorarea tuturor cu privire la vestigiile istorice din localitate. Încă nu au început demoarea Templului lui Bel, o adevărată minune a arhitecturii antice, şi nici au minat Templul lui Baalshamin şi nici superbul Teatru, pentru că sunt preocupaţi să elimine orice formă de rezistenţă şi să-şi asigurea siguranţa în zonă. Totuşi există temerea, destul de justificată, că şi aici, la fel ca Mosul, Hatra, Nimrud sau oraşul biblic Ninive vor prucede la distrugeri, iar aceste monumente distruse de Statul islamic nu vor mai putea fi niciodată admirate de oameni. 

Mai multe