«Mowgli» din Siberia! Găsit după 72 de ore într-o pădure plină cu lupi şi urşi
Un miracol l-a ţinut în viaţă pe Tserin Dopchut, un băieţel de trei ani, care s-a rătăcit într-o pădure din Tuva (republică din Federaţia Rusă). Micuţul a supravieţuit 3 zile în pădurea plină de lupi şi urşi.
Tserin se afla în grija străbunicii lui, iar în timp ce urmărea un căţel s-a îndepărtat de casa sa din satul Khut și s-a aventurat în pădurea deasă din Tuva. Avea doar câteva bucăţele de ciocolată în buzunar când a plecat de acasă. Copilul s-a rătăcit şi nu a ştiut să se mai întoarcă, potrivit The Sun.
Când i-au observat lipsa, străbunicii au alertat autorităţile. S-au organizat chiar şi raiduri în peste 63 de case din satul Khut ca să se convingă că Tserin nu a fost răpit. Localnicii au început să-l caute şi în pădure.
Băiatul a îndurat temperaturi de 0 grade şi a rezistat într-o pădure plină de animale sălbatice. După trei zile de căutare și disperare, copilul a fost găsit chiar de unchiul lui, în sudul pădurii, la trei kilometrii de satul lui. Potrivit unui reprezentant al Ministerului Situațiilor de Urgență, când băiatul a auzit vocea unchiului său, care îl striga s-a dus singur la el. „Imediat cum unchiul lui l-a luat în brațe, primul lucru pe care l-a întrebat a fost dacă mașinuța lui e bine. El a spus că a mâncat toată ciocolata, iar apoi s-a relaxat și a adormit”, a declarat Ayas Saryglar, șeful Ministerului pentru Situații de Urgență.
Copilul a fost dus la un spital dintr-un oraș din aproprie, unde a primit îngrijiri medicale, întrucât suferea de epuizare și prezenta simptome de hipotermie. Norocosul s-a ales acum şi cu porecla Mowgli, după celebrul personaj din „Cartea Junglei”