Musulmanii evită tragediile aviatice cu rugăciuni din Coran

23 decembrie 2015 9:31   Internațional
Ultima actualizare:

După cele doua accidente aviatice care au îngrozit întreaga lume, malaezienii musulmani au tras o concluzie: dezastrele aeriene au fost cauzate de mânia lui Allah!

Astfel, pentru a evita pe viitor tragedii aviatice similare celor în care au fost implicate cele două zboruri din 2014  de la Malaysia Airlines, avioanele companiei aviatice malaeziene Ryani Airline nu încep procedura de decolare până când pasagerii nu recită rugăciuni inspirate din învățătura Profetului Mahomed. Înainte ca avionul să își ia zborul, pasagerii - majoritatea dintre ei fiind musulmani - își împreunează mâinile iar unul dintre membrii echipajului începe să murmure o scurtă rugăciune.

Avioanele de la Rayani Air cuceresc cerul impunând un cod strict de conduită. Stewardesele au o vestimentație specifică lumii musulmane: poartă baticuri negre pe cap, pantaloni lungi de culoare neagră sau bleumarin și jachete verzi. La bord se servește numai mâncare halal, nu se bea alcool, iar alimentele din carne de porc sunt interzise. Pentru că musulmanii conservatori au atras atenția că divinitatea le-a întors spatele, nicio cursă aeriană nu mai are voie să iasă din cuvântul lui Allah. Primii care au ascultat doleanța musulmanilor au fost cei de la Rayani Air.

Mai multe