Naufragiu pe Dunăre, la Budapesta: 7 morți și 19 dispăruți

30 mai 2019 8:08   Internațional
Ultima actualizare:

Tragedie pe Dunăre! Șapte turiști sud-coreeni au murit și alți 19 sunt dați dispăruți, după ce vaporul la bordul căruia se aflau s-a scufundat în Dunăre, la Budapesta.

În total, 33 de sud-coreeni se aflau la bordul a vasului. Șapte au fost salvaţi, în timp ce operaţiunile de salvare continuă, a precizat ministerul, sud coreean de Externe, adăugând că accidentul s-a petrecut miercuri seară (29 mai), ca urmare a ciocnirii cu un alt vapor.Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, a ordonat „desfăşurarea tuturor resurselor disponibile” pentru a veni în ajutorul concetăţenilor săi, potrivit palatului prezidenţial de la Seul.

Accidentul s-a produs în apropiere de clădirea parlamentului

Accidentul a avut loc aproape de palatul parlamentului, în inima capitalei Ungariei, în urma unei ciocniri cu un alt vas. La bordul vaporului de 26 de metri se aflau și doi cetățeni unguri. 

„Șapte persoane au fost duse la spital. Starea lor este bună. Alți șapte au murit”, a declarat Pal Gyiorfi, purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgență ungare. Căutările scafandrilor nu s-au oprit nici peste noapte, potrivit france24.com. Ploile abudente au îngreunat munca echipajelor de salvare. Accidentul s-a produs într-un loc foarte popular, unde turiștii călătoresc cu bărcile pentru a vedea capitala Ungariei de pe Dunăre. Tragedia a avut loc spre seară. Vaporul a fost găsit la câteva ore după accident, pe lângă podul Marguerite, care face legătura între orașul vechi Buda și districtul Pest, potrivit presei locale. 

Mai multe