Nepotul lui Meghan Markle cultivă marijuana. În ce familie intră Prinţul Harry!

17 aprilie 2018 11:35   Internațional
Ultima actualizare:

Jurnaliştii britanici îşi fac temele cu sârguinţă înainte de nunta din data de 19 mai. Recent, tabloidul Ther Sun l-a prezentat pe Tyler Dooley, de 25 de ani, nepotul lui Meghan Markle, de care aceasta a avut grijă când era mic. Tânărul locuieşte în Oregon şi are o afacere prosperă: cultivă cannabis şi vinde în cantităţi industriale.

Tyler Dooley vrea să lanseze la scurt timp după nunta mătuşii sale un hibrid de marijuana pe care să îl numească „Markle Sparkle”. Afacerea condusă de el şi de amicul său Fred Tamayo (49 de ani) este extrem de prosperă, cei doi având profit de milioane de dolari după legalizarea marijuanei în 2015. Chiar dacă drogurile sunt încă interzise în Marea Britanie, asta nu înseamnă că „Tyler este un traficant de droguri, ci un producător de materie primă pentru industria farmaceutică”. „Suntem extrem de pasionaţi de marijuana şi credem că ajută enorm în cazul celor diagnosticaţi cu sindromul de stres post-traumatic, insomnie şi are un efect de calmant puternic în cazul celor diagnosticaţi cu cancer”, a explicat Tyler Dooley. Dooley îşi aminteşte şi acum cu plăcere cum a avut grijă de el mătuşa Meghan, atunci când era mai mic.

Tyler este fiul fratelui viitoarei soţii a prinţului Harry, Thomas Markle Jr. Tyler a fumat primul joint în timpul liceului şi de atunci s-a îndrăgostit de această plantă. În prezent, spune că nu mai pune gura pe jointuri pentru că „nu vrea să amestece afacerile cu plăcerea”. Studii medicale realizate după legalizarea marijuanei au demonstrat că efectele sociale ale acesteia nu sunt deloc negative şi nu au transformat societatea într-o anarhie completă. Tyler şi Fred au o seră care se întinde pe 2.000 de metri pătraţi. Afacerea lor este evaluată la peste 5 milioane de dolari. Tyler se ocupă în special de marketingul companiei şi de partea de vânzări. Preţul unui pachet de marijuana folosit pentru jointuri este de 5 dolari şi câteva grame de „esenţă de cannabis” se vând cu 325 de dolari.

Mai multe